Gând ascuțit

Noaptea, printre visele Petrei, ma gândesc la tine. În acele nopți în care stelele dispar și timpul parcă pare prea scurt. Uneori mă uit la tine și văd doar un străin frumos. Nu mai simt că ne leagă nimic și totul s-a pierdut. Buzele sunt pline de foc și limba de otravă. O data cu tine, ma pierd și pe mine. Tinerețea mea, frumusețea mea, fericirea mea. Nu m-am simțit niciodată mai goală, mai neînsemnată, mai greșită.
Mâinile noastre au uitat să mângâie și sufletele noastre s-au încercănat. Îngreunat.
Îți mai amintești când dormeam împreună? Ma îmbrățișai până îți venea somn, apoi te întorceai și eu ma lipeam de spatele tău. Cu sufletul și cu obrajii. Ne șopteam iubiri în fiecare seară înainte de a adormi. Îmi amintesc că privirile noastre erau colorate de iubire. Și toată lumea vedea! Toată lumea ne invidia...
Când ne-am tatuat prima dată împreună, mă simțeam mândră. Eram așa fericită că am găsit ce era al meu! Așa credeam. Că ești al meu dintotdeauna pentru totdeauna. Gândul acesta ma liniștea și mă încălzea.
Dar nu a fost asa cum credeam. În tine au crescut flori negre ce te-au făcut să mă vezi tot mai urâtă, tot mai uscată. Limbile noastre acum vorbesc taine diferite și nu se mai aud. Au surzit, au amuțit.
Mi-e dor de inima noastră. Nici nu pot sa o mai văd. Așa ceață s-a lăsat între noi. Oare mai bate? Oare se mai zbate?
Oare mai cântă atunci când gândul ni-l străbate?

https://youtu.be/ZrEnVO6X2vs

Foc proaspăt

M-am pierdut pentru un moment.
Și cumva în locul inimii, a apărut o durere rece, grea, plumburie. Apoi ca printr-un vis amorțit, ți-am simțit căldura, erai ca un soare ce se stingea. Și atunci mi-am amintit razele tale atunci când erau vii și proaspete.
Îți mai amintești? Erai frumos cum numai un visător cu inima în stele putea să fie și sângele îți colora obrajii atunci când mă priveai.
Mi-am amintit albastrul senin din ochii noștri și florile ce creșteau în palmele noastre atunci când se uneau. Albastru ca sângele celor mai drepți regi și flori proaspete de munte.
Te-am văzut și mi-am amintit drumul spre casă. Te-am simțit și m-am încălzit și eu. Căci asta face dragostea. Încălzește atunci când este frig. Cântă atunci când este liniște. Mângâie atunci când doare.
Și reaprinde soarele.

Atunci când în casă miroase a liniște și gutuie coaptă

Este sâmbătă, cuibul este întregit. Ah, ce bine e!

Asta înseamnă că dimineața este petrecută în trei. Aceeași rutină doar că e mai dulce atunci când este și cealaltă jumătate acasă. Aceeași pupici, doar că mai mulți, același timp, doar că mai plin. O ador pe Petra, însă de când sunt în concediu maternal, orice prezență este binevenită! În special cea a soțului meu, bineînțeles 😊
Ne trezim, lenevim, zâmbim, ne pupam și apoi ne luptăm cine ce să facă mai repede. Am o rutina eficientă și obligatorie în fiecare dimineață. Spălat pe dinți, schimbat /spălat Petra, dat cu aspiratorul, curățat parul/scame de pe lenjerii, făcut paturi, spălat vase dacă sunt, pregatirea micului dejun al Petrei, strâns micul dejun al Petrei. Toate astea contratimp, pentru ca de obicei, locul preferat al Petrei este la mai puțin de 1m distanță de mine. Sâmbăta și duminica este mai ușor, fiind de ajutor perechea în plus de mâini. T
După ce a trecut această primă tornadă, am decis sa bag repede niște brioșe la cuptor și o jumătate de gutuie. M-am dus în sufragerie, am adormit-o pe Petra la san si ne-am pus toți 3 pe canapeaua familiei, doar-doar reușim să vedem un film până nu se trezește micuțul storcător de energie.
Începuse sa se împrăștie miresme din cuptor, în casă era liniștea aceea de amiază, cea care nu era prea apreciată pana acum un an, copilul dormind liniștit la sân și cu un soț cald lângă mine. Mă simt cam norocoasă și acest moment este unul din acelea în care simt fericirea în stomac. Fericirea aceea simpla și întâmplătoare pe care nu o împărtășești cuiva neapărat.
Ping, ping, ping! Strigă cuptorul.