Dimensiune

Când ești în apa, 

auzi totul. 

Gânduri, inimi, șoapte. 

Totu-i mai ușor, 

chiar și pieptul ars de soare. 

Lucruri pierdute

Ordinarul acaparează tot mai mult tot și perforează toti pereții cu crengile sale. Voi plăti scump. Un preț la care am refuzat să mă gândesc până acum. Am zis mereu că nu o să fie cazul.

Când te dezlipești, se rup bucăți de carne, vene, mușchi, aproape și oase.

Vântul aduce mereu lucruri pierdute. Te-a adus și pe tine și am decis sa te păstrez. Însă atunci nu am știut ca asta ma va face sa ma pierd și pe mine.

Zbor pierdut

Mă întreb ce aș fi fost
dacă aș fi fost
lăsată
să fiu.

Împreună tot departe

Ne scăldăm în râuri reci
cadaverici de iubire,
Nu simțim și doar gândim
vorbe pline ce pocnesc,
pline ochi de sânge negru.
Sânge negru, sânge viu
aproape plumburiu,
asemuit în fel și chip
asemuit fără rabdare
cu zâmbetele noastre.

Limba ta mă doare,
mă doare că-i străină.
Și trenul nostru pare,
că nu o să revină.

05:31

Ascunde-mi ochii

Te-am uitat, te-am alungat
și gândurile tale în mine, din ce în ce,
s-au estompat.
Alergăm neobosiți în sensuri diferite pe alei goale, plini de noi.
Cântăm tot mai tare sunete stridente să ascundă...tot.
Să ascundă tot.
Jalea, lacrima, singurătatea.
Te aprinzi doar de mânie și mă stingi cu ea de tot.
Oare ăsta e sfârșitul? Oare asta am fost tot?
Te aștept în zarea rece, atunci când nu o să mai fim,
te aștept cuminte acolo, sa te iert și să mă ierți.

Bucăți mari de nor

Mi-e inima plină
de cioburi și dor,
frânturi de soare
și bucăți mari de nor.

Mă uit în oglindă,
și văd într-o zare,
un chip alb și slut
și-un gând ce mă doare.

Foame și dor

Atunci când iubești,
Iubești cu mâinile,
buzele,
ochii
și inima.
Iubești ziua,
iubești noaptea,
iubesti în luptă.
Atunci când iubești,
trăiești.
trăiești.
trăiești.
Atunci când iubești,
nu-ți e foame
căci ai tot.
Atunci când trăiești,
visezi.
Mi-e foame-
de cald
de brațe
de buze
de priviri.
Mi-e foame.
Foame, frig și dor.

E mai caldă viața singur

Uneori vreau doar să plec,
Să dorm, să uit, să plâng, să zac
în bălți uitate de trecut,
în ape moarte de demult.
E mai caldă viața singur.

Măiestrie

Te-am atins cu degetele sparte
De spatele tău întors
De coate și de glezne și călcâiele
curate.
Sânii-s înveliți și reci
Cadaverici de iubire
Și uscați, și plânși, și vechi
Alungați în vârf de vie.
Coapsele-s crăpate toate
Bălmăjesc o poezie
Doar cuvinte șterse toate,
Aducând cu măiestrie,
Aducând pământul greu.

Sărăcie

Ascunde-mi sânu-n palma ta
ca atunci când mă iubeai
și mă simțeai.
Ascunde-mi gândul nemilos,
ce dă târcoale ca un necrofag sfios.
Ascunde-mi focu-n marea ta,
liniștea ca să îmi vie,
Cine poate ca să știe?
Suntem în sălbăticie.

Un scaun gol

Caut tinerețea-n poezii.
Buzele-mi miros a vin și a sărutul tău străin.
Corzile se rup mai mult,
una câte una.
Oare unde o sa zboare?
In cântec?
In inele planetare?
In explozii solare?
Tinerețea învie orice
și între timp,
stau ascunsa lângă coastele tale,
prefăcându-ma că dorm.
Mâinile tale nu mai înfloresc pe mine,
ai degetele de pământ,
se fărâmă când m-ating.
- Mă duc dincolo, să poți să dormi.
- Nu, nu vreau perna, mulțumesc.
- Noapte bună.

Z(m)eul

Construiește-mi buzele, din sărutările tale,
ca să-ți simt gustul atunci când inima
- nu-mi mai tresare.
Construiește-mi ochii, din culorile tale,
ca să văd clar, atunci când
- soarele dispare.
Construiește-mi mâinile, din atingerile tale,
ca să nu le uit,
- atunci când mă doare.
Construiește-mi picioarele, din pașii tăi,
ca să nu mă pierd,
- prin munți, păduri, prin văi.
Construiește-mi cuvintelele, din zâmbetele tale,
ca să pot să-ți cânt,
- șoaptele muritorului blând.
Construiește-mi inima, din iubirea ta,
să-mi scrijelești adânc
 - dorințele tale în ea.
Construiește-mă,
iubește-mă,
atinge-mă,

cuprinde-mă.

Degete de fier

În noaptea aceasta te-am văzut râzând cu inima până la urechi.  Am râs cu tine, apoi mi-am dat seama subit că zâmbetul ți-l văd din ce în ce mai rar și inima ta e goală și uscată de iubire. Roșul ți s-a transformat în negru, brațele ți s-au închis și vocea ți-a blocat orice jurământ.
Îți priveam obrajii cum se modelau pe o fericire mică iar eu simțeam cum mi se îneacă ochii.
Era o imagine frumoasă și dureroasă. Printre cele mai dureroase și dintre cele mai frumoase.

Mi-am schimbat imediat privirea căci nu voiam să plâng. Nu atunci, nu acolo, nu nicicând. Buzele îți erau fericite însă ochii erau tabloul unui fluture cu aripile prinse în colții trandafirului.
Mi-ai zis ca m-ai iubi mai mult dacă as fi altfel.
In noaptea aceasta, eu pe canapea, priveam tabloul iubirii mele oglindit în ochii tăi.
Te văd clar și fără ceață.
Ești un tablou ce ți sapă un gol în stomac și-ți strânge inima până când iese printre degete.

Anamneză

El este Birta, soțul meu.
Are barbă lungă, deasă, sârmoasă, tatuaje multe și ochi moi de catifea. Ii place să poarte tricouri rupte de timp și are de cele mai multe ori pantofi urâți în picioare. Are mâinile fine, nasul borcănat și picioare divine. În casă stă mereu în chiloți și tricou, indiferent de anotimp. Ador să îl văd prin casă plimbându-se în chiloți. Îmi place să-i admir corpul aproape dezbracat. Ii plac femeile roșcate și tatuate. Mănâncă de multe ori în picioare și nu prea îi place cum gătesc, dar îmi spune mereu că este bun.
Ne-am spus că ne iubim prima dată pe
07 februarie 2017. La doar 25 de zile de când eram împreună.
I-am spus:
"- Cred că încep să te ..... "
Mi-a răspuns uitându-se în ochii mei:
"- Eu nu cred că încep, eu știu sigur că te iubesc."
Mi-a venit sa vomit de emoție cand am auzit cuvântul "iubesc". Mi-am dat seama atunci că fericirea începe să devină el.
Îmi spune în fiecare seara noapte bună și îmi trimite pupici. De când s-a născut Petra, nu mai dormim împreună, îmi lipsește asta. Îmi plăcea să adorm cuibărită în barba lui. Era ca un cuib cald și primitor.
Este foarte ordonat. Nu prea face curățenie, dar păstrează, ceea ce este mai rar întâlnit la un bărbat. La începutul relației era timid și foarte atent la detalii. De asta cred că m-am îndrăgostit de el. Simțeam că vrea să aibă grijă cumva de mine, aveam nevoie de asta.
Și a fost totul natural. Mergeam cu Freddie să dormim pe la el, pisicile rămâneau acasă. Prima dată când m-a văzut mama lui, a zis că sunt frumoasă. M-am simțit onorată.
În primii doi ani de relație îmi făcea câte un cadou în fiecare lună de ziua noastră, apoi a încetat să o mai facă pentru că eu mereu uitam. Îmi plăcea când o făcea, îmi pare rău că nu i-am înapoiat și eu sentimentele acestea la rândul meu.
Când ne-am mutat împreună, mi se părea un vis. Nu îmi venea să cred că facem asta atât de repede. Dar știam că este cel mai frumos om pe care-l simțisem vreodată. Asta mi-a dat siguranță.
După ce ne-am mutat, am început să transformăm casa într-un cămin. Am vopsit ușile, biroul lui din copilărie și inimile noastre cu zâmbete. Zâmbete ce s-au împuținat tot mai mult o dată cu trecerea timpului. La câteva luni, ne-am căsătorit. Și apoi iar la câteva luni am rămas însărcinată. Am fost depresivă câteva luni însă încet-încet mi-am revenit. Am născut, mi-a fost alături și l-am iubit și mai mult. Când am văzut o prima data pe Petra, am plâns de emoție și de faptul ca în sfârșit s-a terminat. Era dovada vie a a iubirii noastre. Era carne din sufletul nostru.
În spital plângeam de dorul lui în fiecare seară. Simțeam ca suntem la mii de km depărtare unul de celălalt. Când am venit acasă cu Petra, era ireal. Toată dinamica se schimbase, dar noi încă ne iubeam. Ne susțineam. Ne încurajam. Apoi minutele treceau, orele mergeau și zilele fugeau. Inimile noastre nu au mai știut ce sa facă, și din ce în ce parca nici nu se mai recunoșteau. Se mai apropiau cu greu cu câte un pas, apoi se depărtau cu 3. Și tot asa. Îl iubeam, dar nu puteam. Ma iubea, dar nu reușea. Țipam, țipam și țipam și tot nu ne auzeam. Și apoi țipam din nou. Ne auzeam, dar nu înțelegeam. Ne simțeam, dar nu ne deslușeam. Eu cu copilul în burtă, apoi în brate. El cu cearcăne, insomnii și libertate știrbă.
Libertate...ce cuvânt îndepărtat.
Îi simt mereu nefericirea în priviri, în voce, în mișcări. Simt ca i-am furat fericirea și aș vrea să i-o redau, însă uneori cred ca fericirea este doar libertatea și asta mă îngheață. Nu ne auzim nici acum. Nu am reusit sa ne sincronizăm urechile. Eu le am prea sus, el le are prea jos. Trupurile noastre aproape că nici nu se mai cunosc. Au orbit de tot. Atunci când se ating întâmplător, se scuză sau se acuză.
Au trecut 3 ani.
Încă te iubesc, dar mi-e tot mai greu să ți-o spun.
Încă sunt aici, martora vieții tale și mama copilului tău. Cea care mereu te enervează și o dorești tot mai puțin.
Încă mai cred în tine, în mine și în noi.
La mulți ani, iubirea mea frumoasă. Ți-o spun printre lacrimi și cu nasul înfundat.